Home » Știință » Descoperire majoră: A fost identificat tiparul cerebral al conştienţei umane

Descoperire majoră: A fost identificat tiparul cerebral al conştienţei umane

Descoperire majoră: A fost identificat tiparul cerebral al conştienţei umane
Publicat: 09.02.2019
Oamenirea a învăţat să călătorească în spaţiu, să eradicheze boli şi să înţeleagă natura la nivelul particulelor fundamentale. Deşi am obţinut toate aceste realizări, până acum nu am reuşit să înţelegem cum apare conştienţa în creier.

Deşi cercetătorii încearcă de secole să înţeleagă conştienţa, până acum aceasta a rămas una dintre cel mai importante întrebări fără răspuns ale neuroştiinţei moderne. În prezent, un studiu oferă noi  informaţii despre reţelele neuronale ce sunt active atunci când suntem conştienţi, scrie Mail Online. 

Determinarea conştienţei pacientului după ce suferă o traumă cerebrală severă este o provocare atât pentru medici, cât şi pentru familia care trebuie să ia decizii privind îngrijirea lui. Studiile anterioare au arătat că precuneusul sau cortexul prefrontal este implicat în gândirea conştientă. Noul studiul realizat în urma unei colaborări a specialiştilor din şapte ţări a identificat o trăsătură a creierului ce indică starea de conştienţă fără a fi necesară implicarea pacientului într-o anumită sarcină. 

Oamenii de ştiinţă au utilizat imagistica cu rezonanţă magnetică funcţională ce permite măsurarea activităţii cerebrale şi a modului în care anumite regiuni ale creierului comunică cu altele. Atunci când o regiune a creierului este mai activă, aceasta consumă o cantitate mai mare de oxigen. Astfel, aceste modificări puteau fi detectate chiar şi atunci când pacientul se odihnea. Metoda a fost utilizată pe 53 de pacienţi în stare vegetativă, 59 aflaţi într-o stare minimă de conştienţă şi 47 de participanţi sănătoşi. Pacienţii bolnavi proveneau de la spitale din Paris, Liège, New York, Londra şi Ontario.

Secialiştii au identificat două tiparuri comunicaţionale în cadrul regiunilor cerebrale. Una ce reflecta conexiunea fizică a creierului, precum comunicarea între perechi de regiuni ce au o asociere fizică directă într ele. Al doilea reprezenta o dinamică a interacţiunii cerebrale de-a lungul unui set de 42 de regiuni cerebrale, ce aparţinea unor reţele neuronale cu un rol important în cogniţie. Acest tipar complex a fost observat doar la persoanele cu o stare minimă de conştienţă. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?